Meniu principal

Chișinăul, divizat de 9 mai

Joi, 9 mai, politicienii și autoritățile din Republica Moldova vor organiza mai multe evenimente la Chișinău. În timp ce unii anunță că vor marca Ziua Europei sau Ziua comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, pentru alții această dată este considerată drept Ziua Victoriei.

Blocul ACUM anunță o manifestație prilejuită Zilei Europei, care va avea loc la ora 10:00, în fața Parlamentului. Ulterior, reprezentanții entității politice vor distribui materiale informaționale despre Uniunea Europeană pe străzile capitalei.

Partidul Democrat din Moldova (PDM) invită cetățenii, începând cu ora 09:00, în scuarul Catedralei Mitropolitane, la „sărbătoarea păcii și prosperității pentru Moldova”.

„Vă așteptăm cu muzică și dansuri, cu mâncare ostășească, jocuri și parade, surprize pentru cei mici și cei mari”, se menționează în anunțul PDM.

În același timp, Partidul „ȘOR” va organiza „un amplu marș al Victoriei” și un concert.

„La ora 9 dimineața, Partidul „ȘOR” va da start evenimentelor dedicate Zilei Victoriei cu un concert unde vor cânta ansamblul «Leisea pesnea» – care primul a interpretat cântecul „Ziua Victoriei”, precum și cântăreții Metodie Bujor și Igor Himici. După aceasta, reprezentanții și susținătorii formațiunii conduse de Ilan Șor vor porni în marș de la intersecția străzilor Ismail și Kogălniceanu spre Complexul Memorial Eternitate”, se precizează în comunicatul emis de formațiune.

Totodată, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, anunță un program special cu ocazia Zilei Victoriei.

Astfel, la ora 09:30, participanții se vor aduna la Arcul de Triumf, de unde vor porni, în coloană spre Complexul Memorial Eternitate, „purtând în mâini portretele eroilor noștri”. Seara, începând cu ora 19:00, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, se va desfășura un concert, la care vor participa, potrivit șefului statului, „cei mai buni interpreți moldoveni”: Nelly Ciobanu, Olia Tira, Natalia Gordienko, formațiile „DoReDos” și „SunStroke Project”, împreună cu orchestra prezidențială. Invitata specială a concertului va fi cântăreața rusă Valeria. Sărbătoarea se va încheia cu un spectacol de focuri de artificii.

„Să sărbătorim împreună Victoria! Ținem minte, ne mândrim!”, scrie Dodon într-o postare pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Primăria municipiului Chişinău informează, printr-un comunicat de presă, că va organiza în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” un șir de manifestări cultural-artistice, dedicate Zilei Europei și Zilei Comemorării victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.

Cetățenii sunt invitați să participe la spectacole de muzică clasică, ușoară, precum și la un recital de fanfară. Programul manifestărilor începe la ora 12:00, cu un spectacol al Orchestrei Simfonice a Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dirijor – Nicolae Dohotaru, Artist al Poporului, precum și soliștii Mariana Bulicanu, Ion Timofti, Iurie Maimescu, Tatiana Vârlan, Ana Cernicova, Victoria Nikitcenko, Veaceslav Timofti și actorul Nicolae Jelescu. De la ora 14:00, formația „Avante orchestra” va evolua în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, împreună cu soliștii Roxana, Serj Kuzencoff și Riku Vodă. La ora 16:00 se va desfășura „Melodii de neuitat” – program de divertisment pentru persoanele de vârsta a treia, susținut de fanfara Direcției parcurilor de cultură și odihnă.

Partidul Liberal ar urma să desfășoare o manifestație consacrată Zilei Europei în Scuarul Europei din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

Data de 9 mai va fi zi liberă. Oficial, în Republica Moldova vor fi marcate două sărbători: Ziua Europei și Ziua Victoriei.

Sursă foto: zugo.md

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns