Ceremonia de inaugurare a noului Consulat Onorific al României la Porto

APDA, 30 aprilie 2018 – La data de 18 aprilie 2018, în prezența secretarului de stat Gabriela-Mihaela Voicilă, a primarului orașului Timișoara, conducerii și membrilor Camerei de Comerț Timiș, a autorităților locale și de afaceri din Porto, membrilor corpului diplomatic și ai diasporei românești din Porto, a avut loc ceremonia de inaugurare a noului Consulat Onorific al României la Porto. Ambasadorul României, doamna Ioana Bivolaru, și noul Consul onorific, domnul Paulo José das Neves VAZ, au semnat, la data de 8 martie 2018, protocolul privind înființarea și funcționarea Consulatului Onorific al României la Porto. Consulatul Onorific al României la Porto va avea drept circumscripție consulară orașele/regiunile Porto, Aveiro, Braga, Bragança, Castelo Branco, Coimbra, Guarda, Viseu, Vila Real, Viana do Castelo. Consulul onorific al României la Porto va avea ca principale atribuții promovarea relațiilor și cooperării economice, culturale și academice româno-portugheze, precum și acordarea de sprijin și asistență, în limita competențelor, pentru cetățenii români.
Paulo Vaz este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Catolice din Porto, specializat în Drept Economic și al Muncii, iar în perioada 1999 – 2004 a urmat numeroase cursuri cu specializare în managementul afacerilor, precum și un curs de Auditor în Apărarea Națională.
Din anul 2003 este directorul al ATP (Asociația Portugheză pentru Industria Textilă), sector care a avut în 2017 o cifră de afaceri de 7,5 mld EUR, a exportat în valoare de 5.2 mld EUR, reprezentând 10% din totalul exporturilor de bunuri. Este coautor în numeroase publicații portugheze, cu puternic impact în domeniul reformei industriei textile. A fost decorat cu ordinul militar “Orden del Camino de Santiago” (Spania).