”Centenarul Marii Uniri din 1918”, Festival Românesc organizat de comunitățile româno-americane din Portland și Seattle

APDA, 09 octombrie – Consulatul General al României la Los Angeles informează că, sâmbătă, 22 septembrie 2018, a avut loc la Maryhill Museum of Art din statul Washington, o conferință dedicată sărbătoririi Centenarului, precedată de un Festival Cultural Românesc.

Conferința a fost organizată de reprezentanții Maryhill Museum of Art din statul Washington și de comunitățile românești din Portland și Seattle, sprijinite de Muzeul Castelul Peleș, Consulatul General al României la Los Angeles, Consulatul Onorific al României la Seattle și de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Muzeul de Artă Maryhill a fost deschis în anul 1926, în prezența Reginei Maria a României, care este co-fondator al acestei instituții de artă. Muzeul deține și expune, ca principal element de atracție, o importantă colecție de obiecte personale ale Reginei Maria și ale Casei Regale a României, donate chiar de Regină. Muzeul de Artă Maryhill aduce un tribut cultural Reginei Maria a României în fiecare an, fiind sprijinit în acest demers de promovare a relațiilor între România și Statele Unite ale Americii și a tradițiilor și culturii României de comunitățile româno-americane și de oficiile consulare de carieră și onorifice ale României de pe Coasta de Vest.

La lucrările conferinței, care s-a desfășurat la M.J. Murdock Charitable Education Center din cadrul Muzeului Maryhill, au participat mai mult de 100 de persoane. Au luat cuvântul Daniela Voițescu, director al Departamentului de Relații Publice, Marketing și Proiecte Cuturale al Muzeului Castelul Peleș, scriitoarea Anca Mizumschi, Beatrice Todireanu, coordonatoare a proiectului istoric „Regina și Frontul”, arhitecții Augustin Ioan și Marius Marcu Lepădat, profesori în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și Cosmin Dumitrescu, consul general al României la Los Angeles.

În cadrul intervenției sale, Daniela Voițescu, director al Departamentului de Relații Publice, Marketing și Proiecte Cuturale al Muzeului Castelul Peleș a realizat o expunere sintetică a legăturilor dintre Regina Maria și mai multe castele cunoscute din România, accentuând importanța Castelului Peleș.

Scriitoarea Anca Mizumschi din San Francisco, autoare a colecției de eseuri „My Suspended Land”, a arătat în cuvântarea sa rezultate ale studiului raportării identitare a românilor din afara granițelor țării la elementele definitorii ale comportamentului social al indivizilor, după ce aceștia emigrează din țara de origine.

Istoricul Beatrice Todireanu, coordonatoare a proiectului „Regina și Frontul”, a evidențiat, în cuvântul său, contribuția efectivă a Reginei Maria a României la realizarea Marii Uniri de la 1918.

Arhitecții Augustin Ioan și Marius Marcu Lepădat, cadre didactice la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, au realizat un dialog despre influența Regalității din România asupra arhitecturii, în general, și impactul monarhiei asupra dezvoltării arhitectonice a României, sprijinindu-și argumentația pe o colecție de imagini expusă în M.J. Murdock Charitable Center. De asemenea, au evidențiat contribuția directă a Reginei Maria a României la impunerea elementelor de arhitectură brâncovenească în construcțiile vremii.

În mesajul transmis celor prezenți, Cosmin Dumitrescu, consulul general al României la Los Angeles, a subliniat nivelul excelent al relațiilor bilaterale dintre România și Statele Unite ale Americii, atât în anii 1920, cât și în prezent, făcând o asociere între susținerea americană pentru realizarea Marii Uniri, prin pozițiile exprimate de administrația Wilson, și nivelul actual al relațiilor bilaterale concretizate prin Parteneriatul Strategic România – S.U.A. Consulul general Cosmin Dumitrescu a subliniat înaltul nivel de cooperare la nivel politico-militar și strategic și prioritatea pe care România o acordă dezvoltării dimensiunilor economice și cultural-academice ale cadrului bilateral, mulțumind Muzeului de Artă Maryhill pentru contribuția la întărirea cooperării culturale și la promovarea culturii și istoriei României în Statele Unite ale Americii.

Reprezentanților comunităților românești prezenți la eveniment, consulul general Cosmin Dumitrescu le-a subliniat importanța pe care Consulatul General al României la Los Angeles o acordă dezvoltării și menținerii sentimentului național și de apartenență la marea națiune română în cadrul comunităților românești din cele unsprezece state americane care formează circumscripția consulară a oficiului consular.

Sesiunea de comunicări științifice a fost precedată de un Festival Cultural Românesc realizat de asociațiile româno-americane Romanian American Society, American Romanian Cultural Society și Northwest Romanian Community. În cadrul festivalului au avut loc degustări de produse tradiționale românești și un spectacol de muzică și dansuri populare oferit de Ansamblul Folcloric „Datina” al Bisericii Ortodoxe Române din Portland și Grupul de Tineri Sânta Maria din Seattle. Copii americani și români prezenți la eveniment au putut modela din hârtie obiecte din cadrul colecției Regina Maria expuse în muzeu și au putut experimenta broderia de motive tradiționale românești.

Poetul brașovean Adrian Munteanu a adus, la Festivalul Cultural Românesc găzduit de Muzeul de Artă Maryhill, savoarea versurilor sonetelor proprii, transmițând emoții și trăiri artistice caracteristice sipritului creator românesc.

La eveniment au participat și reprezentanți ai mass-media de limbă română din Statele Unite ale Americii.