Cel mai vechi teatru din România se află la Oraviţa, o copie a Teatrului Imperial de la Viena. În 5 octombrie împlineşte 200 de ani

APDA, 2 octombrie 2017 – Povestea începe demult, într-un decor imperial, pe timpul domniei Mariei Theresia când în 1748 este construit la Viena vechiul Burgtheater (Teatrul Curţii Imperiale). Era punctul de referinţă al culturii vieneze din acele timpuri. Pe scena lui au urcat cele mai de seamă trupe de teatru ale Europei, totodată, marii compozitori ai muzicii clasice precum Mozart şi Beethoven au avut premiera celor mai importante creaţii. În anul 1888 a fost demolat, iar un nou edificiu mai mare şi mai impunător a fost construit pe Ringstrasse.

Vienezii nostalgici îşi aduc încă aminte cu lux de amănunte de vechiul lor Burgtheater, dedicându-i un muzeu în centrul Vienei ce cuprinde piese de mobilier cât şi documente ce atestă valoarea vechiului teatru.

Interiorul vechiului Burgtheater vienez – pictura de Gustav Klimt 1888

Cine vrea însă să păşească din nou în aceea atmosferă imperială de altădată, mai are o şansă, unică de altfel, şi anume, să meargă la Oraviţa, în România, unde există în original, copia în miniatură a Burgtheater-ului vienez.

Această perlă imperială se află într-un orăşel din Banatul Montan, şi este cel mai vechi edificiu teatral de pe teritoriul României de astăzi.

Teatrul Vechi ‚‚Mihai Eminescu’’ Oravita

Este construit în perioada anilor 1814-1816, după proiectele arhitectului macedo-român Ion Niuni. Interioarele, o copie fidelă a fostului Burgtheater din Viena, au fost decorate după proiectele arhitectului vienez Ieronimus Platzger.

Inaugurarea s-a făcut prin spectacolele din 5 şi 7 octombrie 1817 de către însăşi familia imperială Franz I Habsburg-Lothringen şi Carolina Augusta de Bavaria.

Este poate cea mai reprezentativă legătură culturală dintre Banat şi vechiul Imperiu Austriac, rămânând însufleţită şi azi, peste secole de istorie.

Oraviţa are un trecut cultural bogat, fiind cu adevărat un oraş al premierelor româneşti. Aici au avut loc, în decursul timpului, mai multe exclusivităţi la nivel naţional, Oraviţa fiind considerat un pol important al culturii şi istoriei româneşti. Enumerând doar câteva din aceste obiective turistice – primul teatru (1817), prima cale ferată (1854), prima farmacie montană (1796) – ne dăm seama de importanţa culturală şi istorică pe care o poartă acest oraş.

Anul acesta, mica urbe barocă îmbracă haina de sărbătoare, deoarece Teatrul, simbolul cultural nu doar al orăviţenilor, împlineşte 200 de ani de existenţă. În cinstea acestui bicentenar se organizează la Oraviţa în perioada 1-10 Octombrie 2017 ‚‚Gala teatrelor naţionale din România – Oraviţa 200’’

Acest festival de teatru doreşte să aducă un omagiu primului edificiu teatral din spaţiul românesc, întrunind la Oraviţa trupe ale celor mai reprezentative teatre naţionale din ţară.

Ruben Doran, Viena