Meniu principal

Cel mai tânăr cancelar din istoria Austriei și-a asigurat continuarea mandatului. Verzii vin pentru prima oară la guvernare

Liderul conservatorilor din Austria, Sebastian Kurz, şi Verzii au ajuns miercuri seara la un acord privind formarea unei coaliţii de guvernământ, prin care tânărul lider, care a guvernat alături de extrema dreaptă până în luna mai, revine la cârma guvernului austriac.

„Partidul Poporului (OeVP) şi Verzii s-au înţeles asupra unui program de guvernare” a declarat pentru AFP un oficial al formaţiunii politice ecologiste, care va participa astfel, pentru prima oară, la o coaliţie de guvernare. Un oficial din partea OeVP a confirmat convenirea acestui acord.

Anunţul oficial a fost făcut ulterior de liderul conservator, la încheierea unei reuniuni desfăşurate miercuri seara la Viena. Cancelarul Sebastian Kurz a salutat acordul cu Verzii, calificându-l drept un „excelent” acord de guvernare ce vine la capătul unor discuţii care „nu au fost uşoare” între două partide „foarte diferite”.

„Am reuşit să reunim tot ce este mai bun din ambele lumi”, a declarat liderul OeVP, avându-l alături, la conferinţa de presă, pe şeful partidului ecologist Die Grünen, Werner Kogler.

Kogler, în vârstă de 58 de ani, va prelua funcţia de vicecancelar. El şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că cele două formaţiuni politice au reuşit „să construiască punţi” pentru „viitorul Austriei”.

Verzii, la guvernare cu conservatorii. Un pariu riscant

Austria va experimenta o alianţă inedită între OeVP şi Verzi, care au obţinut un rezultat bun la ultimul scrutin.

Astfel, statul central-european cu 8,9 milioane de locuitori se va alătura Suediei, Finlandei, Lituaniei şi Luxemburgului, ţări în care ecologiştii participă la guvernare, într-un context în care apelurile la combaterea schimbărilor climatice se înmulţesc.

Sebastian Kurz considerat copilul-minune al politicii de la Viena – este partizanul unei politici dure faţă de imigranţi, în timp ce Verzii de stânga au fost printre cei mai virulenţi opozanţi ai tânărului Kurz, în perioadă în care, alături de aliaţii de extremă-dreapta, a preluat primul mandat de cancelar în decembrie 2017.

Această uniune a dreptei conservatoare cu naţionaliştii austrieci a fost urmărită cu atenţie de o Europă confruntată cu o creştere a regimurilor populiste. Coaliţia de guvernare s-a destrămat însă după 18 luni, când liderul de extremă dreapta şi vicecancelarul Heinz-Christian Strache a fost implicat într-un scandal de corupţie.

Forţat de împrejurări, Kurz a convocat alegeri anticipate, pe care partidul său le-a câştigat cu 37,5% din voturi. Confruntat cu un partid social-democrat în pierdere de viteză şi cu o extremă dreaptă puţin frecventabilă, dar şi cu o pierdere de 10 procente la scrutin, liderul de dreapta a ales să îşi îndrepte atenţia spre ecologişti, care au obţinut cel de-al patrulea scor, cu 13,9% din voturi.

Pariul noii coaliţii este unul riscant, având în vedere „abordările politice fundamental diferite”, consideră cotidianul regional Tiroler Zeitung.

Un super-minister al Mediului, în care intră transporturile, energia și tehnologia

Sebastian Kurz a insistat deja asupra intenţiei sale de a continua scăderea impozitelor şi combaterea imigraţiei ilegale. Detaliile compromisului convenit de cele două partide vor fi cunoscute după prezentarea programului comun de guvernare, programată să aibă loc joi.

Dreapta va domina în mare parte noul executiv în cadrul căruia Verzii ar trebui să preia patru portofolii, inclusiv un „super-minister” al Mediului, care include Transporturile, Energia şi Tehnologia. Numele deputatei ecologiste Leonore Gewessler, fost lider al uneia dintre cele mai importante organizaţii de protecţie a mediului din Austria, a fost deja anunţat pentru acest post.

Conform informaţiilor apărute în presă, justiţia, afacerile sociale şi cultura ar urma, de asemenea, să revină Verzilor.

Partidul lui Sebastian Kurz va păstra controlul ministerelor de interne, de finanţe şi al afacerilor externe.

Partidul Verzilor va trebui să îşi dea acordul asupra pactului guvernamental în cadrul unui congres extraordinar, care a fost convocat pentru sâmbătă.

Învestirea noului executiv ar putea avea loc luni. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns