Cei mai buni ambasadori ai turismului românesc: Românii din diaspora recomandă prietenilor să le viziteze țara

APDA, 17 aprilie 2018 – Peste 4 milioane de români plecați peste granițe, iar 98% dintre aceștia își îndeamnă noile cunoștințe din țările de adopție să viziteze România. Întrebați ce destinații le recomandă prietenilor lor străini să viziteze, participanții la un studiu realizat de MKOR Consulting în comunitățile de români din peste 60 de țări au spus că le-a fost dificil să se oprească la un singur loc.

Așa au ajuns să menționeze peste 70 de destinații și obiective, de la orașe, la stațiuni, trasee montane și plajele litoralului românesc, până la obiective turistice naturale, culturale și istorice. Zonele de munte sunt destinațiile pe care cea mai mare parte a românilor din diaspora, le recomandă cunoștințelor din străinătate. 39% dintre ambasadorii turismului românesc îi îndrumă pe aceștia să viziteze stațiunile și traseele montane, cele mai frecvent menționate fiind obiectivele de pe Valea Prahovei.

Aproape un sfert (23%) dintre cei ce trăiesc în afara țării le povestesc prietenilor lor despre frumusețile Transilvaniei, îmbiindu-i astfel să o viziteze. Maramureșul este cea de-a treia destinație în topul celor mai recomandate străinilor de către cei plecați peste granițe: 13% dintre ei își îndeamnă prietenii să viziteze zona Maramureșului, deseori menționat alături de Cimitirul Vesel de la Săpânța.

Pe lângă cele trei destinații turistice cel mai frecvent recomandate, în top se regăsesc și Bucureștiul, Sibiu, Moldova cu ale ei mănăstiri, Delta Dunării și Litoralul Mării Negre, fiecare dintre ele menționate de câte 12% dintre respondenții cercetării realizate de MKOR.

Studiul “Brandurile Ambasador ale României” a fost realizat de MKOR Consulting în perioada septembrie-noiembrie 2017, pe un eșantion de 1,115 respondenți din diaspora românească din 63 de țări din întreaga lume.

Sorin Cehan