Meniu principal

Un ardelean la New York

Cateva amintiri despre bullying pornind de la un gand despre copiatul mot-a-mot

Intr-o seara nu demult, ne-am “distrat” putin impreuna cu Sorin I. (pe FB) pe seama titlului unei prezentari din orasul YYY, “Bullying in mediul scolar”. Este o intrebare care-mi sta pe neuroni de ceva vreme: De ce se forteaza in tara asa de mult preluarea cuvintelor englezesti? De ce “bullying”? De ce asa de multa imitatie? De ce atatea pseudo-americanisme? Nu se putea oare chema simpozionul simplu, pe intelesul fiecaruia, “Terorizarea in mediul scolar”? Speculez, dar parca este mai bland cand spui bullying in loc de terorizare. Cati in fond inteleg cu-adevarat ce inseamna bullying si care sunt traumele produse de bullying (fata de situatia cand am spune pe sleau “traumele produse de terorizarea si intimidarea permanenta din scoli”)?

Desigur, cu tema simpozionului nu este de glumit. Spun asta din experienta proprie. Eu am avut parte de bullying continuu si crunt pe toata perioada liceului, din partea unui grup de colegi de clasa, dar si a catorva profesori. Nu mai conteaza cine sunt ei, dupa treizeci si cinci de ani. Insa (si) “multumita” lor am suferit de atunci si mai sufar inca si acum de episoade recurente de anxietate, depresie si atacuri de panica. Desi am invatat de-alungul anilor diferite strategii de a le mai scoate din dinti,nu doresc cuiva senzatia fizica a unui atac de panica.

Insa pe vremea mea (in liceu), terorizarea cuiva nu se chema inca bullying, ci ca nu erai suficient de smecher sau de calit. Adica in jargonul local, erai un papagal, respectiv un fraier – iar cel mai mare dintre ei, yours truly, subsemnatul. Spun asta pentru ca felul meu de a fi m-au facut tinta perfecta pentru bullying: putin grasut, destul de fricos, ascultator la tot ce spuneau profesorii, cu note bune si rar fara temele facute, relativ izolat, fara prieteni foarte apropiati. Pe cine n-ar scoate din sarite o asemenea persoana? Parca ma enerveaza inclusiv pe mine propria-mi descriere, in timp ce o redau acum.

Bullying-ul meu nu a fost neaparat unul fizic, dar deobicei unul verbal, mai ales desconsiderare si luare in deradere permanenta (diminishing in engleza): porecle nesarate (a mea a fost intai Milford si apoi Milutu, Milford fiind un purcel din desene animate foarte populare la vremea respective. In timp porecla s-a transformat in mai scurtul “boule”), ironii crude, batai de joc, glume pe seama mea, comentarii si barfe. Ce senzatie nasoala sa auzi deodata, de nicaieri, spus cu o voce de mistocareala “Mai, Milutule. Nebunule” chiar in timp ce incercam sa trombonesc putin cu vre-o fata. Lucrurile au fost uneori de-a dreptul vicioase. Cand am fost brigadier la Canalul Dunare – Marea Neagra, un coleg de clasa a scris o scrisoare deocheata unei colege, imitandu-mi scrisul si semnand-o cu numele meu. Cand s-a aflat autorul, ca deh – respectivul a trebuit sa se laude (caci nu exista bullying in anomitate), opinia generala a fost ca – wow, ce poanta inteligenta, caci rolul papagalilor este sa fie bullied de cei smecheri. Nu au existat pareri de rau, desigur, nici cereri de scuze.

Bineinteles, bullying-ul repetat continuu, zi dupa zi, iti transforma binisor creierul. Nu doar ca suferi sufleteste si fizic, dar ajungi sa te transformi la randu-ti intr-un bully cu cei mai slabi ca tine, asa cum mi s-a intamplat si mie (spre rusinea mea). Nu cred ca am fost singura victima, desi lucrurile astea nu se discutau niciodata la scoala sau acasa, pentru ca asa cum am spus deja, bullying-ul nu se inventase inca pe vremea mea. Dar stau si-mi readuc in memorie imaginea clasei noastre dintr-o pauza oarecare: nu putine din colegele mele stateau in banca, fara sa se miste, fara sa discute cu nimeni, in afara de una, doua prietene bune. Cand s-a aflat ca este martor a lui Iehova, un coleg a fost sicanat in asa masura de cativa profesori dar si de unii colegi (devenise “pocaitul”), incat pana la urma s-a transferat de la liceul nostru de mate-fizica la un liceu industrial, unul mai slab.

Revenind la ideea de la care am pornit, traducerea lui bullying in romaneste, in afara de terorizare, DEX-ul mai enumera si intimidare, ingrozire, traumatizare ca posibile echivalente – dar parca nici unul nu prinde precisa semnificatia starii de teroare si suferinta permanenta pe care o victim le are de indurat. Tocmai pentru ca nu trebuie sa ne ascundem in spatele cuvintelor englezesti, ar trebui identificat o traducere buna in romaneste pentru bullying (sau produsa una, daca nu exista una suficient de buna). Una terifianta. Faptul ca ne vine acum asa de greu sa gasim o traducere fidela pentru bullying sugereaza ca nimeni nu si-a batut prea mult capul cu fenomenul. Vorba aceea, problema nu era cu cei care ne terorizau, ci era cu tine. Adica cu mine. Sau cum mi-a zis maica mea intotdeauna, “Ce sa-i faci. Ai fost prea sensibil”.

Anyway, toti termenii astia luati mot-a-mot dintr-o alta limba au o anumita semnificatie si un anumit context in acea limba, care evident se pierde cand il copiezi ca atare in romaneste. Cuvantul copiat este un implant artificial. De exemplu, wikipedia spune ca termenul bully apare in secolul 17, cand semnificatia sa initiala de “fine fellow” s-a transformat in “harasser of the weak” sau in “protector of a prostitute”. Verbul ca atare a existat inca din 1710, zice wikepedia. In SUA, verbul este asociat intr-o oarecare masura cu presedintele Theodore Roosevelt si felul sau de a-si ironiza adversarii in timpul discursurilor politice.

O alta “chestie” copiata mai recent de la altii este sa-ti tii mana pe inima in timpul imnului. Cred ca presedintele Iohannis este “traducatorul” de data asta. Sau el doar o face cu incapatanare? OK – nu zic sa nu tina mana deasupra inimii, doar ca in tara gestul acesta nu are nici o semnificatie speciala. La fel de bine, ar putea sa-si tina palmele in forma de inima (asa cum fac atletii dupa ce castiga), sau palma la frunte precum militarii, sau capul aplecat symbolic sub greutatea importantei momentului (cum fac protestantii in biserica) sau … Tenismenii sunt cei mai grozavi maestrii la inventat simbolistica prin gesturi. Fiecare a creat un nou fel de a-si exprima dragostea fata de public si suporteri prin pozitia mainilor lor fata de corp.

In SUA, insa, de unde vine moda cu tinutul mainii deasupra inimii, exista U.S. Flag Code care defineste clar si precis ca imnul american trebuie intotdeauna ascultat cu capul descoperit, indreptat cu fata spre steag si cu mana deasupra inimii. Asta este regula si nu exista alternative. Inainte de asta, pozitia in timpul imnului era alta si exista o explicatie precisa la cum s-a ajuns la actuala regula. Si de ce a fost necesara introducerea unei reguli care sa spuna cum sa stai in timpul imnului? Institutul Smithsonian spune ca pentru a introduce o oarece uniformitate intre oameni, care aveau diferite interpretari la ceea ce inseamna un imn, deoarece veneau din toate colturile lumii.

Inainte de a-mi obtine doctoratul in SUA, am obtinut unul si in Romania. In prima jumatate a anilor nouazeci, una din cerintele de pe parcursul studiului era sa propunem echivalentul in romaneste la trei termeni tehnici din engleza. Cerinta nu era tocmai idiotica pentru ca orice traducere trebuie sa cuprinda corect toate fatetele semnificatiei unui termen. Eu cred ca era o cerinta utila. De ce nu se mai practica? Poate vorba lui Sorin I.: “Este mai usor sa furi termenii dintr-o alta limba. Ce sa-ti mai bati atata capul?”

Si atunci intreb si eu mai in gluma mai in serios, de ce este lumea asa de rea cu “20-20”-ul d-nei Veorica Vasilica? Ca doar aici spunem twenty-twenty si nu two thousand and twenty. Ca doar si bullying este din aceeasi categorie cu twenty-twenty. Stie d-na Veorica Vasilica ce stie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns