Cărtărescu, distins la Buenos Aires cu premiul “Formentor de las Letras 2018”

APDA, 12 aprilie 2018 – Mircea Cărtărescu a fost declarat câștigător al Premiului “Formentor de las Letras 2018”, unul dintre cele mai prestigioase premii din mediul literar internațional, pentru ansamblul operei sale. Este pentru prima dată când premiul a fost anunțat la Buenos Aires, în cadrul unei conferințe de presă organizate la 9 aprilie 2018 de Biblioteca Națională ”Mariano Moreno” a Republicii Argentina.

Juriul, format din  Alberto Manguel, Aline Schulman, Francisco Ferrer Lerín, Andrés Ibáñez și Basilio Baltasar, a adoptat decizia în unanimitate, apreciind că opera lui Cărtărescu “extinde limitele ficțiunii”. Au fost invocate, în special, volumele “Levantul” și “Visul”.

Premiul va fi decernat în octombrie 2018, în cadrul „Conversaciones Literarias de Formentor”, cu prilejul publicării traducerii în limba spaniolă a apreciatei trilogii “Orbitor”.

În formula sa actuală, premiul “Formentor de las Letras”  se decernează din anul 2011 și a mai fost acordat, în anii trecuți, scriitorilor Carlos Fuentes, Juan Goytisolo, Javier Marías, Enrique Vila-Matas, Ricardo Piglia, Roberto Calasso și Alberto Manguel.