Meniu principal

Bătăi de stradă între români și Poliție la Roma

Roma a fost din nou scena unor conflicte între imigranţi şi forţele de ordine.

Carabinierii au fost mobilizaţi în unul dintre cartierele aflate în nordul capitalei italiene pentru a evacua zeci de familii, care ocupaseră de ceva timp o şcoală abandonată.

Printre cei vizați sunt şi mulţi români.

Ca să oprească acţiunea forţelor de ordine, unii dintre imigranţi au creat baricade din anvelope şi gunoaie, cărora le-au dat foc. Şi s-au urcat pe acoperişul clădirii, de unde au scandat tot felul de lozinci împotriva evacuării lor forţate. Poliţiştii au încercat o negociere cu ajutorul megafoanelor.

Potrivit presei din peninsulă, peste trei sute de imigranţi, mulţi din România şi Măroc, dar şi italieni locuiau în această scoală părăsită din anul 2003. Evacuarea a fost justificată de faptul că structura „era nesigură”. După o lungă negociere, cei care ocupaseră abuziv imobilul s-au predat treptat. Primăria le-a oferit un adăpost temporar.

Este cunoscut faptul că ministrul de interne Matteo Salvini duce de o bună perioadă o luptă împotriva imigranţilor. Oficialul a declarat „tolerantă zero” fatza de cei care ocupă ilegal clădirile abandonate din Italia.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns