Atenție la ultima escrocherie: „V-am adus pachet de la ruda dvs. din Italia“

APDA, 10 aprilie 2018 – Poliţiştii atrag atenţia ieşenilor să fie mai reţinuţi cu necunoscuţii care îi contactează: s-au înmulţit înşelătoriile prin telefon sau cele prin metoda „Comisionarul“.

Poliţiştii atrag atenţia la escrocii care ademenesc ieşenii cu diverse oferte, care în final se dovedesc a fi înşelătorii, cazuri care s-au înmulţit în ultimele luni. Reprezentanţii poliţiei ieşene subliniază că metodele cel mai des folosite pentru a păcăli sunt prin mesaje telefonice, vânzarea de produse de către „vânzătorii“ ambulanţi, iar mai nou, hoţii se dau drept comisionari care aduc pachete din partea rudelor aflate în străinătate.

„Dacă aveţi cunoştinţe în străinătate de la care aşteptaţi pachete sau bani, să nu aveţi încredere în orice persoană care se dă drept comisionar, mai ales dacă vă pretinde bani sau produse. Cereţi în primul rând un act de identitate sau o recomandare din partea unei persoane pe care o cunoaşteţi“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Escrocii mai trimit SMS-uri prin care anunţă câştiguri, iar pentru a intra în posesia premiilor, celor vizaţi li se solicită divrese sume de bani în anumite conturi ori să cumpere cartele de reîncărcare şi să le transmită codurile. Poliţiştii mai atrag atenţia şi la vânzătorii ambulanţi neautorizaţi din pieţe, cât şi la cei care vând produse de contrabandă, cum ar fi ţigările.

„Vânzătorii ambulanţi sau comercianţii fără autorizaţii din pieţe ar putea să vă vândă un produs mai scump decât merită, şi astfel cumpăraţi un produs de proastă calitate. De asemenea, atenţie la produsele de contrabandă, în special alcool şi ţigări. Aceste produse sunt în special din Ucraina sau Moldova, iar cumpărându-le încurajaţi specula şi câştigurile ilicite“, au adăugat reprezentanţii Poliţiei.

Sorin Cehan