Meniu principal

Alexandru Tomescu a concertat, pe cunoscuta scenă londoneză de la Cadogan Hall

Succesul violonistului Alexandru Tomescu și dirijorului Gabriel Bebeșelea, alături de Royal Philharmonic Orchestra, în Marea Britanie

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

După ce, în prima zi a acestei luni, Alexandru Tomescu a concertat, pe cunoscuta scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeșelea și Royal Philharmonic Orchestra, îndrăgitul violonist revine, vineri seară, în atenția publicului meloman din Marea Britanie pentru un festin muzical la Winchester Cathedral, unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice în stil gotic din Europa. Evenimentul include, ca o notă distinctă, premiera mondială a „Simfoniei Nr. 2” sau „Simfonia Hampshire”, cea mai recentă compoziție semnată de Călin Humă, rezident al acestei regiuni britanice ce i-a inspirat lucrarea.

“Un vis împlinit: primul meu concert impreuna cu Royal Philharmonic Orchestra, la Londra, dirijata de Gabriel Bebeselea. A fost o seară magică, pur și simplu, este imposibil de exprimat în cuvinte bucuria pe care am simtit-o cântând alături de acești muzicieni minunați. Mulțumesc din toata inima ICR ți ICR Londra pentru că au facut posibil acest concert pe care il voi ține minte toata viața. Vineri seară va fi un al doilea concert, în superba catedrala din Winchester, cu acelasi program”, a declarat violonistul Alexandru Tomescu.

Este posibil ca imaginea să conţină: 17 persoane, persoane zâmbind

Din programul concertului de pe 1 mai, au făcut parte „Suita Nr. 2” de George Enescu și fermecătoarea „Baladă pentru vioară şi orchestră” a lui Ciprian Porumbescu, alături de „Concertul Nr. 3 pentru vioară” al lui Saint-Saëns, și ultima simfonie a lui Mozart, „Simfonia Nr. 41”. Winchester Cathedral, unde are loc cel de-al doilea concert, este una dintre cele mai mari și frumoase catedrale gotice din Europa, ce îl readuce în atenția publicului meloman pe Alexandru Tomescu. Celebrul violonist va concerta alături de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Chris Petrie, promotor neobosit al muzicii româneşti în Marea Britanie. Concertul de pe 3 mai are loc sub bagheta unuia dintre cei mai activi promotori ai muzicii româneşti în Marea Britanie – dirijorul Chris Petrie. 

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi interior
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns