Meniu principal

Acasă. Povești din Teleorman

Continuă seria scrierilor primite pentru concursul „Emigrantul talentat”.

      De data aceasta o româncă din Belgia ne-a trimis o poveste de seară, simplă dar plină de farmec. De citit și recitit.

Acasă, pentru mine, a fost mulți ani Galați; din 2011, de când am luat cetățenia belgiană, ACASĂ pentru mine e aici, dar nostalgia unei copilării minunate, petrecute pe plaiuri românești, nu o să mă părăsească niciodată…

   Lucica Lele Constantinescu _______________________

       Sunt tristă de când Teleormanul a devenit „zona non grata” și este sinonim cu prostia și hoția din cauza unui politician corupt, așa cum era odată socotit Scorniceștiul. Mama mea s-a născut în Bujoru, Teleorman și a trăit acolo până la vârsta de 25 de ani, într-o familie cu 10 copii (5 fete și 5 băieți). Pe bunica mi-o amintesc puțin, în permanență făcând mâncare, spălând și îngrijind animalele din curte. Ne povestea de al Doilea Război Mondial, când au intrat nemții în curte să le ia animalele și, când au văzut că au 10 copii, nu numai că nu au luat nimic, dar i-au dăruit bunicii o mașină de cusut Singer cu care să le facă haine… Rușii, în schimb, i-au luat tot, mai puțin fetele pe care le-a ținut ascunse 5 zile într-un beci, cu apa până la brâu, ca să nu fie violate…

       Dată în copilărie la casele boierești ca să ajute la bucătărie, bunica (mămăița) gătea divin, altceva decât ciorbă de lobodă și fasole,  obișnuitele acelor vremuri; ciulama, ostropel, pilaf… -mâncăruri boierești, „de la curte”.

       Bunicul a fost tâmplar, cunoscut în toate satele din jur; om aprig. Era de ajuns să se încrunte că nu mai respira nimeni. Când ne adunam vara în casa lor, o parte din nepoti – 26 la numar -, chiar dacă nu era niciun adult prin preajmă,  noi nu aveam curajul să intrăm în atelierul lui, chit că ușa era larg deschisă… dar ce frumos ne lua pe rând pe genunchi, stând pe scăunel, și ne spunea pilde și povești, apoi ne pupa pe rând, înțepându-ne cu barba și spunându-ne: 

       – Ai crescut acum, ai gust de papură.

Sau, celor mici:

       – Ai gust de miere.

        Toate vacanțele mele au fost acolo, mâncând pepeni uriași și dulci, smochine, porumb fiert și jucandu-mă în praful de pe uliță cu verii și verisoarele adunați din toate colțurile țării: Galați, Brașov, Cluj, Alexandria, Zimnicea… Mergeam pe ulițe, în drum, spre tușa Mărioara și, din 50 în 50 de metri, adunate pe băncuțele din fața porții, stăteau babele satului la vorbă; și, de fiecare dată,  salutam și purtam dialogul acesta:

       -Buna ziua.

       – Bună, maică. Tu a cui ești?

       – A lu’ Drina a lu’ Florea Cârciumărescu (Alexandrina-mama, Florea Zamfir-bunicul, dar nimeni nu-l știa după nume ci după poreclă: neamul Cârciumăreștilor am fost).

       – Să trăiești, maică. Da’ voi unde stați?

       – La Galați.

         -Aaaa… Fa,  asta e fata lu’ Vica pictoru’! (Octavian-tata).

       Anii au trecu. Am ajuns în copilarie în Galați (datorită sau din cauza Combinatului Siderurgic!) cu mama teleormaneancă și tata ilfovean. Nu aveam rude prin apropiere; m-am căsătorit la 22 de ani cu un ardelean cu mamă olteancă și tatăl ardelean, fără neamuri prin zonă… și uite-așa, copiii mei s-au născut la bloc și au crescut printre betoane.

      

       Când fata mea a crescut destul ca să fie luată la drum mai lung, avea 5 sau 6 ani, mama a luat-o cu ea în vizită la neamurile de la țară; superîncântată a alergat prin curte, s-a cățărat prin copaci, a mers desculță prin praf! La un momentdat, tanti Aurelia a rugat-o pe mama să se ducă sa ia ouăle din cuibar “dar să cauți și în ieslea vacii că sunt câteva găini care au obiceiul să facă ouăle acolo”… Zis și făcut, se duce mama și începe să culeagă din iesle, la care fata mea, entuziasmata:

       – Mamaie, un ou din ăsta de vacă sa-mi faci și mie!

_______________________________________________

Lucica LeLe are 61 de ani și, la vârsta de 44 de ani, a emigrat în Belgia. Locuiește aici cu soțul (38 de ani de căsnicie) și cu fata cea mare, casatorita. Baiatul a fost transferat cu serviciul, de 3 ani, la Londra.

VREI SĂ PARTICIPI LA CONCURS? 
Citește mai multe aici: 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns